vineri, 7 ianuarie 2011

MODIFICARI LEGISLATIVE LA INCEPUT DE AN - CARNETELE DE MUNCA!

Incepem anul cu schimbari legislative de tot soiul, asteptand insa si modificarea fulminanta a Codului Muncii, care se pare ca va revolutiona intreg sistemul de management al resurselor umane.
Si cum resursele umane sunt singurele resurse de profit real, indiferent de activitatea companiei pe care o avem, acestea sunt primele afectate de aceste schimbari legislative.
Iata primele schimbari cu privire la existenta carnetelor de munca...

Completarea si certificarea inscrisurilor efectuate, in termenul prevazut de lege (OUG nr. 123/2010, la data de 01.01.2011 se abroga Legea nr. 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, cu exceptia art. 2 – 16 care se abroga la data de 01.02.2011.), a carnetelor de munca pe care inspectoratele teritoriale de munca ce le au in pastrare, va fi efectuata pana in data de 31.03.2011.

Carnetele de munca vor fi completate la zi (cu datele aferente pana la data de 31.12.2010).

Carnetele de munca pastrate si completate de inspectoratele teritoriale de munca se predau angajatorilor pe baza de proces verbal de predare primire.

Certificarea si contrasemnarea pentru legalitate a inscrierilor efectuate in carnetele de munca de catre angajatorii carora li s-a aprobat pastrarea si completarea acestora la sediu se va face pana la data de 31.03.2011.

Conform prevederilor art. 298, alin.3 din Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, la 1 ianuarie 2011 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2011 încetează existenţa carnetului de muncă, după această dată evidenţa muncii realizându-se electronic prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 161/2006 cu modificările şi completările ulterioare.


Începând cu 01.01.2011, nu se vor mai înregistra la inspectoratele teritoriale de muncă, contractele individuale de muncă. Acestea se vor înregistra în format electronic în registrului general de evidenţă a salariaţilor în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare.


De asemenea, începând cu 01.01.2011 nu se vor mai depune la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.

Până la data de 25 ianuarie 2011, angajatorii vor depune la inspectoratele teritoriale de muncă, dovezile de calcul a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2010.

Plata comisionului şi depunerea declaraţiei aferente lunii decembrie 2010 se vor efectua şi depune până la data de 25.01.2011.
Începând cu luna ianuarie 2011 nu se va mai efectua plata comisionului datorat (0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora inspectoratele teritoriale de muncă le păstrează şi le completează carnetele de muncă, respectiv 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora inspectoratele teritoriale de muncă le prestează serviciile constând în verificarea şi certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate de către aceştia).

Începând cu luna ianuarie 2011 nu se va mai întocmi şi depune declaraţia aferentă comisionului datorat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu